Veste bună pentru iubitorii de animale din Craiova. După ce la sfârșitul lunii septembrie, cel mai bătrân exemplar de leu (dintre cei trei masculi), de la Grădina Zoologică, din Craiova a murit, leoaică prezintă semne de gestație. Reprezentanții zoo Craiova împreună cu medicii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Dolj supraveghează atent exemplarul pentru ca gestația să fie dusă la termen. Exemplarului îi sunt asigurate toate condițiile și îi este administrat tratament special cu vitamine, calciu și suplimente. “După cum se prezintă, se pare că este vorba de un animal gestant. Nu se știe cu exactitate vârsta gestației. Nu îi putem efectua analize paraclinice, deoarece o anestezie presupune riscuri foarte mari care pot duce până la pierderea gestației. Leii nu au o perioada anume de împerechere și se pot reproduce de mai multe ori pe an. Gestația durează 110 zile”, a precizat dr. Costică Retea, director adjunct la DSVSA Dolj.
În prezent, la Grădina Zoologică se află trei exemplare de lei, din care doi masculi și o femelă. “Aducerea unui exemplar de leu de la o altă grădină zoologică din țară a fost exclus, din cauza riscului care presupune acest lucru deoarece animalul poate fi atacat și chiar omorât. După reamenajarea Grădinii Zoologice, animalele dispun de spațiu corespunzător. Ne-am bucura ca leoaica să ducă la bun sfârșit gestația. În captivitate însă, animalele pot prezenta un comportament deviant, din cauza stresului există riscul să nu ducă la bun sfârșit perioada gestației sau la nașterea fătului să nu îl accepte”, a spus Adrian Diroescu, medic veterinar la Grădina Zoologică din Craiova.
Conform inventarului de specii și exemplare, în prezent, la Grădina Zoologică sunt 39 de specii reprezentând 243 de exemplare de păsări și animale.