Denumire ştiinţifică: Anas sp.
Denumire comună: Rata
Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia
Areal şi habitat:
Pasăre acvatică ce poate fi întâlnită în toate regiunile din lume (în zonele temperate şi subtropicale ale Americii, Europei, Asiei şi Africii de Nord, dar şi în Noua Zeelandă şi Australia – unde a fost introdusă de om). Poate fi întâlnită pe malul apelor dulci şi sărate, de mică adâncime. În România este legată de biotopul bălţilor de stuf, dar şi a lacurilor cu apă şi vegetaţie ce îi asigură un mediu propice de adăpost şi hrană. Apreciază prezenţa sălciilor scorburoase pentru cuibărit. Iarna este întâlnită frecvent pe râurile interioare care nu îngheaţă. În iernile grele migrează în stoluri mari spre sud, spre Ecuator.
Trăiește în grup, iar populațiile nordice sunt migratoare; odată cu apropierea iernii, se mută spre sud.
Începe depunerea ouălor în luna martie. Cuibul este format din 9-13 ouă, iar perioada clocitului variază între 22-28 de zile.
Durată de viaţă:
În sălbăticie aproximativ 10 ani, în captivitate peste 10 ani.
Dimensiuni:
Lungimea corpului variază între 50 şi 70 cm, greutate între 700 şi 1800 g, anvergura aripilor între 75 şi 100 cm. Masculii sunt uşor de recunoscut mai ales după penajul verde iridescent de pe gât şi cap.
Această pasăre poate fi vânată de ulii, amfibieni, șerpi, dar și de lupi sau vulpi, în funcție de perioadă. Spre exemplu, bobocii pot fi prinși cu usurință de aceste prădătoare, căci nu pot zbura, dar și femelele care clocesc. De regulă, sunt păsări migratoare, care după ce se întorc din țările calde, se opresc aproape întotdeauna în aceleași regiuni.
Gestaţie:
Femelele depun 8-14 ouă, care vor fi incubate timp de 24-26 zile.
Penajul raței sălbatice este compact, aspru, iar puful este abundent. De regulă, masculii au un penaj mult mai extravagant ca femelele, pentru a le atrage.
O diferență între rața sălbatică și cea domestică este că cea din urmă este mult mai mare ca prima, unele având chiar și 30 cm de la bazin la coadă, ceea ce se explică prin sedentarismul raței domestice.
Dietă:
Se hrăneşte în mare parte în apă, cu diverse plante acvatice de suprafaţă, cu melci, viermi sau insecte. Când ajunge pe uscat, hrana este compusă din seminţe, cereale şi diferite plante.