Skip to content
Paun 1

 Denumire ştiinţifică: Pavo cristatus
 Denumire comună: Păun
 Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia

 

 Areal şi habitat:

             În sălbăticie, păunul populează ținuturi din India, Pakistan și Sri Lanka, unde trăiește în cârduri mari, preferând regiunile deluroase și luminișurile în apropiere de apa din pădurea ecuatorială. În prezent, păsările trăiesc și sub formă domestică răspândite pe tot globul. Poate fi văzut și în parcuri, deoarece este o pasăre sedentară care preferă să nu-și părăsească locul.

discuss-issue-250

Coada unui păun conține peste 200 de pene, fiecare pană fiind decorată cu niște pete care se aseamănă cu niște ochi. Masculul păunului indian are penele de culoare albastră și verde, pe cap, gât și piept.

discuss-issue-250

În lunile în care masculul năpârlește, este destul de greu să deosebești masculul de femelă.

 Durată de viaţă:

Durata medie de viață este între 10-25 de ani.

Paun 2

 Dimensiuni:

Un păun poate măsura până la 2,3 metri lungime, femela fiind mai mică și măsurând doar 86 de centimetri. Trena unui păun poate măsura 1,2 – 1,5 metri. Masculul cântărește între 4 și 5,8 kilograme, iar femela cântărește între 2,7 și 4 kilograme.

discuss-issue-250

Datorită penajului bogat masculul poate zbura cu greutate, doar distanțe scurte, refugiindu-se în copaci de prădători.

 Gestaţie:

Femela atinge maturitatea sexuală la vârsta de 2 ani, iar masculul la vârsta de 3 ani. Femela face între 6 și 12 ouă de culoare maronie, din aprilie până în septembrie. Aceasta își depune ouăle într-un cuib aflat pe pământ și căptușit cu iarba. Femela clocește ouăle timp de 28 de zile. La naștere, puii au în jur de 100 de grame și sunt acoperiți cu pene. Aceștia pot zbura la câteva săptămâni după naștere.

discuss-issue-250

Trena sa este alcătuită din pene de culoarea bronzului și verzi, pe care se găsesc numeroși „ochi”, care sunt mai vizibili atunci când coada este desfăcută. Penele care alcătuiesc trena sunt de fapt niște prelungiri, și nu penele principale.

discuss-issue-250

Păunul are picioarele puternice, fiecare picior având 4 degete, dintre care 3 orientate în față și unul orientat în spate. Deoarece aripile lor sunt mai mici în comparație cu restul corpului, păunii nu sunt capabili de zboruri prea lungi.

Dietă:

       Păunii sunt omnivori și din dieta lor fac parte: plante, furnici, semințe, lăcuste, termite, căpușe, petale de flori. De asemenea se pot hrăni și cu reptile, amfibieni și artropode.

Back to top