Avem plăcerea să vă anunțăm că familia animalelor de la Grădina Zoologică din Craiova s-a mărit. În urmă cu aproximativ două săptămâni s-a născut un cangur pitic Bennett în captivitate. Micuțul cangur abia a scos capul din marsupiu luni, iar în perioada următoare vizitatorii îl pot vedea destul de rar, deoarece este destul de sensibil la condițiile exterioare. Puiul va părăsi marsupiul mamei după aproximativ șapte luni, când se va putea hrăni singur.Părinții au vârsta de aproximativ doi ani și au fost aduși în Bănie în luna aprilie a anului trecut. Cangurii pitici Bennett s-au acomodat perfect la Zoo Craiova și datorită condițiilor speciale create pentru această specie de mamifer marsupial originar din Australia.