Posturile vacante pentru care se organizează concurs sunt de conducător auto din cadrul Sectorului Coloană Auto, Exploatare, Atelier Mecanic.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:
- cerere de înscriere la concurs adresată directorului general al RAADPFL Craiova;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor, conform cu originalul, care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări în legătură cu specialitatea cerută de post, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
- copia carnetului de muncă, conform cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie sau în specialitatea studiilor;
- adeverință medicală care sa ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
- certificatul de cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere ca persoana care dorește să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obținerea certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;
- curriculum vitae – model european.
Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 05.02.2020, ora 16:00.
Dosarele de concurs se depun la sediul RAADPFL Craiova , strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, persoana de contact Tufă Constantina Diana, secretar, telefon 0251411214.
Condițiile generale pentru ocuparea posturilor sunt:
- are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European;
- cunoaște limba româna, scris și vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
- îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condițiile specifice necesare pentru ocuparea posturilor sunt:
- Permis de conducere minim categoria B,C, E;
- Minim școală profesională;
- 2 ani experiență în conducerea autovehiculelor;
- Certificat de competențe profesionale – Atestat pentru transport marfă.
BIBLIOGRAFIE:
- Legea nr. 53 / 2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare – Relații de muncă.
- Legea 319/2006 și HG 300/2006 privind norme specifice de protecția muncii în transporturi rutiere.
- nr.19/1997 prin care se stabilește cadrul general de efectuare și organizare a transporturilor rutiere.
TEMATICĂ:
- Prevederi legislative de protecția muncii privind transportul rutier de marfă.
- Prevederi legislative privind conduita preventivă pe timpul exercitării profesiei de conducător auto.
- Prevederi legale privind timpul de muncă și timpul de odihnă al conducătorilor auto ce deservesc mijloace auto cu masa totală până la 3,5 tone și cu masa totală peste 3,5 tone.
- Prevederi legislative privind periodicitatea efectuării inspecției tehnice periodice pentru autovehiculele rutiere.
- Verificarea cunoștințelor de mecanică – auto.
Rezultatul selecției dosarelor de concurs se afișează în data de 06.02.2020, la sediul RAADPFL Craiova.
Eventualele contestații privind rezultatul selecției dosarelor de concurs se depun la sediul regiei, până la data de 07.02.2020, până la ora 12 ; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana, telefon 0251411214.
Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la selecția dosarelor se afișează la sediul regiei, în data de 10.02.2020.
Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora :
- Interviul: se desfășoară la sediul RAADPFL Craiova, strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, în data de 11.02.2020, începând cu ora 10:00.
Rezultatul la interviu se afișează în data de 11.02.2020, la sediul regiei;
Eventualele contestații privind rezultatul interviului se depun la sediul regiei, până la data de 12.02.2020, până la ora 12 ; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana , telefon 0251411214.
Rezultatul soluționarii contestatiilor cu privire la interviu se afișează la sediul regiei, în data de 13.02.2020
Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul RAADPFL Craiova, în data de 14.02.2020.
Note:
- Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor de concurs și după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.