Anunț privind organizarea concursului de încadrare a postului vacant de tâmplar din cadrul Sector Mobilier Artă Urbană, Întreținere, Reparații Construcții Urbane, Mobilier Urban, Jocuri de Copii, Fântâni Arteziene și Centrale Termice

Postul vacant pentru care se organizează concurs este de tâmplar din cadrul Sectorului Mobilier Artă Urbană, Întreținere, Reparații Construcții Urbane, Mobilier Urban, Jocuri de Copii, Fântâni Arteziene și Centrale Termice, durata contractului individual de muncă fiind pe perioadă determinată, cu posibilitate de prelungire.

  Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului regiei;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către registratorul regiei.
  • copie certificat de naștere;
  • copiile documentelor se prezintă însoțite de documentele originale, care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări în legatură cu specialitatea cerută de post, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • certificatul de cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere ca persoana care dorește să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obținerea certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

  Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 04.03.2022, ora 16:00.

 Dosarele de concurs se depun la sediul RAADPFL Craiova, strada  Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, persoana de contact Tufă Constantina Diana, secretar, telefon 0251411214.

 Condițiile generale pentru ocuparea posturilor sunt:

  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătura cu serviciul, care împiedica înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condițiile specifice necesare pentru ocuparea posturilor sunt:

  • Minim 3 ani vechime în profesie;
  • Diplomă/ atestat calificare.

BIBLIOGRAFIE:

  • Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă;
  • HG nr.1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale protective la locul de muncă;
  • Legea privind apărarea împotriva incendiilor (307/2006);
  • Cartea tâmplarului universal A.Hinescu, Editura Tehnică București.

      TEMATICĂ:

  • Legea nr.319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă;
  • HG nr.1048/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale protective la locul de muncă;
  • Legea privind apărarea împotriva incendiilor (307/2006);
  • Cartea tâmplarului universal A.Hinescu, Editura Tehnică București.

Rezultatul selecției dosarelor de concurs se afișează în data de 07.03.2022, la sediul RAADPFL Craiova.

  Eventualele contestații privind rezultatul selecției dosarelor de concurs se depun la sediul regiei, până la data de 08.03.2022, până la ora 13:00; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana, telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la selecția dosarelor se afișează la sediul regiei, în data de 09.03.2022.

  Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora:

  1. Interviul: se desfășoară la sediul RAADPFL Craiova, strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, în data de 10.03.2022, ora 11:00.

 Rezultatul la interviu se afișează în data de 10.03.2022, la sediul regiei.

  Eventualele contestații privind rezultatul interviului se depun la sediul regiei, până la data de 11.03.2022, până la ora 12:00; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana, telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la interviu se afișează la sediul regiei, în data de 14.03.2022.

Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul RAADPFL Craiova, în data de 15.03.2022.

Note:

1. Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor de concurs și după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.