Postul vacant pentru care se organizează concurs este de agent de pază din cadrul Secției Pază și Ordine – Sector Coordonare Activitate Pază Cimitire.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt urmatoarele:
- cerere de înscriere la concurs adresată directorului general al RAADPFL Craiova;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor, conform cu originalul, care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări în legătură cu specialitatea cerută de post, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
- copia carnetului de muncă, conform cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie sau în specialitatea studiilor;
- adeverință medicală care sa ateste starea de sanătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitațile sanitare abilitate;
- certificatul de cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere ca persoana care dorește să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obținerea certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfașurării primei probe a concursului;
- curriculum vitae – model european.
Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 12.10.2018, ora 16:00 .
Dosarele de concurs se depun la sediul RAADPFL Craiova , strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, persoana de contact Tufă Constantina Diana, secretar, telefon 0251411214.
Condițiile generale pentru ocuparea postului sunt :
- are cetatenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European;
- cunoaște limba româna, scris si vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- are o stare de sanătate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
- îndeplineste condițiile de studii și, dupa caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru savârșirea unei infracțiuni contra umanitatii, contra statului ori contra autoritătii, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfaptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvarșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:
- CV format european;
- atestat de pază;
- să prezinte cazier judiciar;
- să prezinte adeverință medicală de la medicul de familie ca apt pentru pază;
- să aibă vârsta și conformația fizică compatibile cu specificul postului(vigilență,patrulare);
- studii medii.
BILIOGRAFIE:
- Legea 319/2002;
- Legea 333/2003;
- Legea 349/2002;
- Legea 15/2016;
- Regulamentul de organizare și funcționare al cimitirelor aprobat de Consiliul Local al Municipiului Craiova.
TEMATICĂ:
- Cunoștințe specifice postului de agent de pază.
Rezultatul selecției dosarelor de concurs se afișează în data de 15.10.2018, la sediul RAADPFL Craiova.
Eventualele contestații privind rezultatul selecției dosarelor de concurs se depun la sediul regiei, până la data de 16.10.2018, pana la ora 12:00 ; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana, telefon 0521411214.
Rezultatul soluționarii contestațiilor cu privire la selecția dosarelor se afișeaza la sediul regiei, în data de 16.10.2018.
Tipul probelor de concurs, locul, data si ora desfasurarii acestora :
- Interviul : se desfasoara la sediul RAADPFL Craiova, strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, în data de 17.10.2018, ora 10:00;
Rezultatul la interviu se afișeaza în data de 17.10.2018, la sediul regiei;
Eventualele contestatii privind rezultatul interviului se depun la sediul regiei, până la data de 18.10.2018, pana la ora 12:00 ; persoana de contact secretar ec. Tufă Constantina Diana , telefon 0251411214.
Rezultatul soluționarii contestatiilor cu privire la interviu se afisează la sediul regiei, în data de 19.10.2018
Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul RAADPFL Craiova, în data de 19.10.2018.
Note:
- Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor de concurs și după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.