Expirat : ANUNȚ privind organizarea concursului de încadrare a două posturi vacante de muncitor necalificat din cadrul Sectorului  Siguranța Circulației și Laboratorul de Analize și Încercări în Activitatea de Construcții

      Posturile vacante pentru care se organizează concurs sunt de muncitor necalificat din cadrul Sectorului  Siguranța Circulației și Laboratorul de Analize și Încercări în Activitatea de Construcții, durata contractului individual de muncă fiind pe perioadă determinată de 6(șase) luni, cu posibilitate de prelungire.

  Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului regiei;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, portivit legii, după caz,care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • copie certificat de naștere;
  • copiile documentelor, se prezintă însoțite de documentele originale, care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări în legatură cu specialitatea cerută de post, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • certificatul de cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere ca persoana care dorește să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obținerea  certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;

  Data limită până la care se pot depun dosarele de concurs este: 17.05.2024, ora 14:00.

  Dosarele de concurs se depun la sediul RAADPFL Craiova , strada  Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, persoana de contact Tudor Nicoleta, secretar, telefon 0251411214.

  Condițiile generale pentru ocuparea posturilor sunt :

  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are varsta minima reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatura cu serviciul, care împiedica înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibile cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

       Condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:

  • studii gimnaziale.

BIBLIOGRAFIE:

  • Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă;
  • Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
  • STAS 1848 integral;
  • Standarde românești.

   TEMATICĂ:

  • Capitolul I și IV din Legea nr.319/2006;
  • Capitolul II, Obligații privind apărarea împotriva incendiilor din Legea nr.307/2006;
  • Măsurători cu ruleta;
  • Curățirea și întreținerea șabloanelor – SR 1848 – 7.

  Rezultatul selecției dosarelor de concurs se afișează în data de 20.05.2024, la sediul RAADPFL Craiova.

  Eventualele contestații privind rezultatul selecției dosarelor de concurs se depun la sediul regiei, până la  data de 21.05.2024, până la ora 16:00; persoana de contact secretar ing. Tudor Nicoleta, telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la selecția dosarelor se afișează la sediul regiei, în data de 22.05.2024.

  Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora :

  1. Interviul : se desfășoară la sediul RAADPFL Craiova, strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, în data de 23.05.2024, ora 10:00;

  Rezultatul la interviu se afișează în data de 23.05.2024, la sediul regiei;

  Eventualele contestații privind rezultatul interviului se depun la sediul regiei, până la data de 24.05.2024, până la ora 14:00 ; persoana de contact secretar ing. Tudor Nicoleta, telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la interviu se afișează la sediul regiei, în data de 27.05.2024

  Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul RAADPFL Craiova, în data de 27.05.2024.

Note:

  1. Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor de concurs și după fiecare proba în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.