ANUNȚ privind organizarea concursului de încadrare a 5 posturi vacante de floricultor în cadrul Secției Zone Verzi

Posturile vacante pentru care se organizează concurs sunt de floricultor în  cadrul Secției Zone Verzi.

       Durata contractului  individual de muncă aferent posturilor este determinată cu posibilitate de prelungire.

  Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:

  • cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului regiei;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz,care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • copie certificat de naștere;
  • copiile documentelor, se prezintă însoțite de documentele originale, care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări în legatură cu specialitatea cerută de post, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul, sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă, în meserie, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către registratorul regiei.
  • adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  • certificatul de cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere ca persoana care dorește să candideze nu are antecedente penale care să o facă incompatibilă cu postul pentru care candidează, valabilă până la obținerea  certificatului în cauză, care se prezintă cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului;
  •  

  Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 18.07.2024, ora 16:00 .

  Dosarele de concurs se depun la sediul RAADPFL Craiova , strada  Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, persoana de contact Teodorescu Eduard, secretar, telefon 0251411214.

  Condițiile generale pentru ocuparea postului sunt :

  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are varsta minima reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unități sanitare abilitate;
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatura cu serviciul, care împiedica înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibile cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

BIBLIOGRAFIE:

  • Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, relații de muncă
  • Instrucțiuni proprii de securitate si sănătate pentru zonele verzi
  • Lucrări specifice aplicate în spațiile verzi

     TEMATICĂ:

  • Prevederi legislative din Codul Muncii – relații de muncă
  • Metode de întreținere a spațiilor verzi
  • Lucrări executate la zone verzi

  Rezultatul selecției dosarelor de concurs se afișează în data de 19.07.2024, la sediul RAADPFL Craiova.

  Eventualele contestații privind rezultatul selecției dosarelor de concurs se depun la sediul regiei, până la  data de 22.07.2024, până la ora 13:00 ; persoana de contact secretar ec. Teodorescu Eduard, telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la selecția dosarelor se afișează la sediul regiei, în data de 22.07.2024.

  Tipul probelor de concurs, locul, data și ora desfășurării acestora :

  1. Interviul : se desfășoară la sediul RAADPFL Craiova, strada Brestei, nr. 129 A, localitatea Craiova, în data de 23.07.2024, ora 10:30;

  Rezultatul la interviu se afișează în data de 23.07.2024, la sediul regiei;

  Eventualele contestații privind rezultatul interviului se depun la sediul regiei, până la data de 24.07.2024, până la ora 13:00 ; persoana de contact secretar ec. Teodorescu Eduard , telefon 0251411214.

  Rezultatul soluționării contestațiilor cu privire la interviu se afișează la sediul regiei, în data de 24.07.2024.

  Rezultatele finale ale concursului se afișează la sediul RAADPFL Craiova, în data de 24.07.2024.

Note:

1. Eventualele contestații se pot depune după selecția dosarelor de concurs și după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.